Ce mi se pare foarte ciudat la aceasta criza mondiala pe care o traim este reactia cetatenilor din tarile cu experienta indelungata in credite. Sa fim sincer, noi stim cite ceva despre credite de la bunici. Nu avem o cultura a creditelor. Ne-am nascut in comunism, majoritatea acelora care citim blogurile, unde nu exista faliment. Notiunea de credit neperformant ne era cunsocuta vag, din filmele americane. Credeam ca este ”un produs” tipic ”imperialist”, ca noua nu ni se poate intimpla.
Americanii, englezii, nemtii, au mai trecut prin asa ceva. Au cultura falimentului, a ratei care-ti ia casa, a pierderii agoniselii si a inceputului de la zero. La noi? Ne-am nascut intr-un apartament dat de stat. Dl Petre Roman ni l-a facut cadou pe 100,000 lei vechi in 1990 – 1991. Ne-am trezit proprietari fara sa stim ce insemna asta. Ba chiar, dupa 1994, cind au inceput sa apara proprietarii de peste hotare, care-si revendicau proprietatile furate de comunisti, le judecam valoarea sentimentala a proprietatii pierdute in functie de investitia noastra in proprietate, adica zero.
Romanii supraindatorati la banci se comporta normal pentru societatea romaneasca, lipsita de experienta creditului, si anormal pentru o societate moderna occidentala, ca cea americana sau vest-europeana, care stie ce inseamna sa ai datorie la banca (si care, iata, greseste copilareste).
Societatea romaneasca, general exprimat, nu concepe un viitor ”pentru copilasii astia” fara o casa a lor. In Franta, spre exemplu, majoritatea tinerilor chestionati isi vad viitorul intr-un apartament inchiriat. Sunt foarte multe argumente ”pentru inchiriere”, argumente sanatoase: in tinerete trebuie sa investesti in pregetire, in educatie. Nu poti sa ai timp si bani pentru investitii imobiliare atunci cind esti tinar. Banii ii dedici studiului, calatoriei, distractiei. Proprietatea costa. Costa rate la banca, costa impozite, costa energie, costa intretinere, costa timp.
Ce se va intimpla cu romanii ? Vor pierde tot. Isi vor pierde munca ultimilor 20 de ani. In final vor crede ca nu au avut noroc sau ca altii au fost vinovatii pentru esec, americanii cu criza lor, Isarescu cu Banca lui, angajatorul cu zgircenia, poate chiar Dumnezeu cu atotstiinta.
Ce se va intimpla cu societatea noastra? Vom avea de cistigat. Oamenii isi vor reconsidera pozitia fata de munca, de timp liber, de bani, de valori, de familie. Vor intelege ca nu putem avea toti casa de vacanta la munte si la mare, ca masina ca si casa sunt niste luxuri pe care poti sa speri sa ti le permiti dupa niste ani de munca, ca pentru a trai trebuie sa muncesti. Si ca munca poate fi privita ca o binecuvintare, nu ca un blestem.
Ma gindesc ca poate ca este bine ce se intimpla. Nu stiu.
