M-am gindit destul de mult la factorul de atractie pe care Gabriel Liiceanu il dezvolta pentru mine. In afara faptului ca este ”pe val”, lucru care nu este deloc neglijabil in stratificarea preferintelor noastre literare, oricit ne-am dori sa nu fie asa, domnul Liiceanu mai are si altceva.
Am incercat zilele acestea, citindu-i ”Scrisori catre fiul meu”, aparuta la Humanitas, 2008, sa inteleg in ce consta acest ”altceva”. Cred ca am gasit.
In afara lejeritatii cu care te transpune de la un limbaj aparent simplu, fara fite, in care-ti povesteste trairile sale cotidiene, pamintene, la gindirea profunda, filozofica, domnul Liiceanu mai are citeva atuuri pe care nu le-am gasit, cel putin exprimate, la alti filozofi romani: domnul Liiceanu are placeri carnale, total nespecifice filozofului, conexiuni pamintene, mofturi efemere.
Sa ma explic: ii plac masinile, si nu orice masini. Ii plac masinile nervoase, cu motoare puternice, cu dotari pretentioase. Ii place sa conduca sportiv. Asadar, un BMW seria 3 xd este numai potrivit pentru un astfel de campion. 230 cai-putere (Dacia are 75 cp, pentru comparatie), tapiterie de piele, ajunge, asa cum spune filozoful, la 100 km/h in 6.3 secunde. Dar domnul Liiceanu nu se opste la un BMW seria 3. Alfa Romeo, o masina cu bun gust, cu design mediteranean, care te duce cu gindul la Italia, la plajele insorite sau la oraselele din sud, cu strazi inguste si racoroase. Va invit sa-i cititi intreaga prezentare a acestei pasiuni pentru puterea motoarelor in Cotidianul.
Sa ma refer aici si la tabieturile gastronomice ale domnului Liiceanu? La dizertatiile despre brinza frantuzeasca, despre vinul bun, despre mincarurile exotice?
In ”Scrisori catre fiul meu”, Gabriel Liiceanu ne dezvaluie ca-si face o casa in cartierul bucurestean Cotroceni, chiar linga casa in care a copilarit, Lister 69, ca merge pe bicicleta, ca in fiecare dimineata trage de gantere 15 minute pentru ca este constient de importanta pe care o are aspectul fizic, ca petrece in fiecare zi jumatate de ceas in baie, incepindu-si ziua cu creme Bvlgari, Clinque sau cu parfumuri Dior.
Citind reactiile forumistilor de pe Cotidianul.ro care s-au dezlantuit cu o furie nebuna impotriva acestui filozof carnal, pamintesc, care se spala in fiecare zi pe corp, deci care nu pute, asa cum ar trebui, care nu are burta sau bale ce se scurg pe o barba neingrijita, care nu merge cu o Dacie veche, ca domnul Cristian Tudor Popescu, care nu investeste banii cistigati din scris in ”valori nemuritoare” ci dimpotriva, scrie pe un IBM.
La un moment dat, un forumist ce nu parea tractorist, dupa scris vreau sa zic, sugereaza ca toate aceste jurnale scrise de Liiceanu ar fi o mica smecherie de marketing pentru Humanitas, si ca majoritatea cititorilor Humanitas ar fi femei, deci intelegeti scopul marturisirilor despre baie, creme, gantere si motoare. Ba chiar, forumistul in cauza ii propune autorului: ”Domnule Liiceanu, ignorati injuraturile de mai sus dar incercati totusi sa nu mai scoateti un al patrulea jurnal. Va avea cine sa va povesteasca viata. Incercati sa scrieti un testament filozofic, nu cu gindul la opera, ci cu gindul la Platon si, deci, la moarte (melete thanatou). Scrieti despre tragic in istorie, scrieti despre prietenie mai bine decit in Etica nicomahica VI, dar nu va mai plimbati cu pixul printre oale, maieuri, chiloti si sampoane – Noica s-ar intoarce in mormint.” (comentarii Cotidianul.ro).
Ce sa zic? asa o fi. Poate ca filozoful trebuie sa stea in mizerie, sa manince de la cantina Academiei, sa nu aiba preferinte politice, iar atunci cind le are, ele sa fie ale majoritatii, sa nu dezamageasca. Eventual, poate sa faca si niste predictii, care cel mai frumos ar fi sa se implineasca intr-un termen scurt, astfel incit toata lumea sa zica: ”vezi, ti-am zis ca are dreptate…”.
Sunt si chestiuni care nu-mi plac la Liiceanu. Cred, de exemplu, ca desi a inteles mult din filozofia vietii prin studiu si aprofundare, nu a inteles niste chestiuni elementare. Nu inteleg de ce un tip inteligent isi mai pune problema vinovatiei permanente, asa cum o dezvolta Cioran.
Dar astea, lucrurile care nu-mi plac, poate alta data.
