Pe 27 martie 2008 se stingea din viata profesorul George Pruteanu. Lucrasem cu domnia sa mai bine de 5 ani. A fost o moarte fulgeratoare, nesteptata si stupida. In popor se zice ca ” a murit cu zile”. George Pruteanu nu a fost niciodata bolnav, ura ideea de mers la doctor, ura ideea de moarte, desi era obisnuit cu ea prin pierderea familiei.
Nu stiu citi dintre dumneavoastra va mai amintiti de George Pruteanu, de ”Doar o vorba sat-i mai spun”. Daca doriti o reimprospatare a zicerilor „profesorului”, va recomand sa vizitati ”saitul” sau.
Ion Iliescu , fostul presedinte al Romaniei, a fost unul dintre cele mai discutate subiecte ale profesorului Pruteanu. Se stiau de la Iasi, de pe vreme in care Ion Iliescu era prim secretar iar George Pruteanu un ”amarit de librar”. De foarte multe ori, imi aduc aminte, George Pruteanu il taxa pe domnul Iliescu referitor la ”viata grea” pe care acesta a avut-o in ultimii ani ai dictaturii comuniste: ”stiu bine domnule Iliescu, aveati o casa pazita de Militie cu o frumoasa piscina in curte”.
Foarte multe dintre cronicile lui George Pruteanu sau dintre emisiunile serialului ”Doar o vorba sat-i mai spun” il aveau subiect pe domnul Iliescu. Dupa intrarea profesorului in politica de partea Conventiei Democratice, in anul 1996, Ion Iliescu si PDSR-ul au fost tinte clare pentru pamfletele lui Pruteanu.
Chiar si dupa aderarea lui George Pruteanu la Partidul Democratiei Sociale, partid care-l lansase pe domnul Iliescu la functia de Presedinte al Romaniei, relatia celor doi, cel putin aparent, a fost una intelectual conflictuala.
In anul 2003, George Pruteanu paraseste PSD (fostul PDSR) si se inscrie in Partidul Romania Mare condus de Corneliu Vadim Tudor. Si de aici, fostul Presedine Iliescu a fost puternic atacat de profesorul Pruteanu.
Revin la ziua de 27 martie 2008, ziua mortii lui George Pruteanu. In ultima parte a vietii, retras din activitatea politica, s-a dedicat mai mult scrierii cartilor sale. Pierduse contactul cu viltoarea polemicilor politice, abandonat de PRM caruia nu i-a fost un bun soldat, in timp ce o buna parte din lumea intelectualilor bucuresteni il izolase pe motivul „pactului cu Diavolul” facut prin apropierea de PRM si de Vadim Tudor.
La un moment dat, canalele media uimesc intraga tara cu vestea mortii fulgeratoare a lui George Pruteanu. Brusc, televiziunile, ziarele si posturile de radio isi aduc aminte de Pruteanu. Multora dintre gazetari le fusese profesor, coleg sau colaborator. Unii il regretau si-i inchinau versuri, altii il analizau critic, Pruteanu era pe buzele tuturor.
George Pruteanu nu avea pe nimeni pe lumea aceasta in afara sotiei sale. Nu avea rude, nu avea apropiati. Nu avea parteneri de afaceri si nu avea oameni care sa-i datoreze ceva. In fata mortii, George Pruteanu era singur. Cu toate acestea, presa a relatat ca trupul neinsufletit a fost depus la Muzeul Literaturii Romane intr-un gest de ultim omagiu si ca va fi inhumat pe Aleea Scriitorilor din Cimitiru Bellu. Era un gest frumos.
V-ati intrebat cumva cine a facut acest gest frumos? Cine a aranjat ca Muzeul Literaturii Romane sa-i acorde acest ultim omagiu?
Asa am ajuns sa-l respect pe Ion Iliescu. Auzind ca George Pruteanu, omul care l-a „injurat” cel mai mult a murit, a sunat sa-si transmita condoleantele doamnei Pruteanu si sa-si ofere sprijinul. El l-a contactat pe primarul de atunci al Bucurestiului, Adrian Videanu pentru a-i solicita sa-l gazuiasca in ultimele sale zile pe acest pamant pe George Pruteanu.
Ion Iliescu, omul pe care l-am urit cel mai mult ne dadea o lectie de viata.
